La aproape 20 de ani de la momentele de glorie de la barcelona, în care a adus Moldovei primul aur olimpic la haltere, Tudor Casapu speră ca cineva din discipolii lui îi va repeta isprava. Fostul mare sportiv vine zilnic la şcoala de haltere, încercând să „prindă" focul din privirea viitorilor campioni.
„Adevărul": Acum aproape două decenii aţi provocat o bucurie de nedescris tuturor moldovenilor, urcând pe prima treaptă a podiumului de premiere al Olimpiadei de la Barcelona. Cât de des vă aduceţi aminte de acest moment?
Tudor Casapu: Nu pot să nu mă gândesc la fiecare antrenament că de 20 de ani încoace niciun sportiv din Moldova nu a mai cucerit o medalie olimpică. Cel mai frumos cadou pentru mine ar fi ca un halterofil moldovean să vină de la Olimpiada de la Londra cu o medalie de aur.
Unde v-aţi pregătit pentru prestaţia de „aur" de la Jocurile Olimpice de acum 20 de ani?
La Barcelona, pentru prima şi ultima oară, noi am participat în cadrul unei selecţionate unite a Comunităţii Statelor Independente. Deci şi pregătirea a fost centralizată la bazele olimpice din Podolsk şi Mîtişci (ambele din Rusia), Feodosia (Ucraina) şi altele. Se investea foarte mult în sport şi halterofililor nu le lipsea nimic.
Cât timp v-aţi aflat în selecţionata URSS şi care au fost cele mai importante rezultate pentru dumneavoastră?
Până la Barcelona cel mai bun rezultat îl înregistrasem la Cupa Uniunii Sovietice, în 1984, în categoria de până la 67,5 kilograme. Atunci am şi fost inclus în echipa unională, fiind convocat până la finele olimpiadei spaniole. În 1987 am trecut la 75 de kilograme, proba care mi-a adus cele mai frumoase rezultate, inclusiv la Mondiale şi la Olimpiadă. În 1990 am devenit campion mondial şi am înregistrat un record al URSS la „aruncat", iar în `92 am plecat la Barcelona.
Bănuiesc că nu era uşor de acces în lotul URSS, care se afla printre liderele halterelor mondiale.
Era un contingent impresionant de sportivi în mai multe republici sovietice, iar în selecţionată erau incluşi câte un sportiv la fiecare categorie de greutate. Deci concurenţa a fost acerbă, eu eram avantajat de forţa pe care o aveam în al doilea exerciţiu, la „aruncat".
Cine erau cei mai puternici concurenţi de la lotul unional?
De vârsta mea erau mulţi atleţi de valoare, precum Kapanakyan, Kuzneţov, Sevasteev, Orazurdîev. Dar şi selecţionata, în general, era foarte puternică, la toate categoriile. Marele antrenor Vassili Alekseev avea însă încredere în mine şi eram un lider la 67,5 de kilograme apoi şi la 75.
Aveaţi vreo poreclă în timpurile în care activaţi în calitate de sportiv?
Ne dezmierdam noi într-un fel sau altul, dar nu cu intenţii răutăcioase. Îmi aduc aminte că Alekseev mi-a zis odată „маленький цыган" (micul ţigan), fiindcă eram smoliţel şi mic de statură. Eram în relaţii foarte bune cu legendarul antrenor. Chiar rămâneam deseori după antrenamente pentru a cizela anumite procedee tehnice.
Ce a urmat după anul 1992, când aţi revenit acasă cu aurul la piept?
Sincer, am dorit să particip în continuare la competiţii, dar ajunsesem la vârsta de 30 de ani şi m-am concentrat la munca de antrenor. Dorinţa mea a fost şi rămâne ca moldovenii să mai urce pe podiumul olimpic la haltere. La diferite ediţii au fost aproape de această performanţă Vadim Vacarciuc sau Alexandru Bratan. Erau puternici, bine pregătiţi fizic, dar aveau mici restanţe la capitolul moral. Urmau să lupte mai mult cu propriul rezultat decât cu adversarii.
PUTEM AVEA SURPRIZE LA OLIMPIADA DIN LONDRA
După prima şi ultima medalie cucerită de moldoveni în concursul olimpic de haltere de la Barcelona, pe la naţionala de seniori s-au perindat mai mulţi atleţi talentaţi, însă ei au excelat mai mult la Europene şi Mondiale sau alte turnee mai puţin prestigioase. Preşedintele federaţiei naţionale de profil, Tudor Casapu, consideră că la Jocurile Olimpice 2012 pot deveni medaliaţi sportivi-surpriză, inclusiv Cristina Iovu în concursul feminin. Printre bărbaţi, poate „împuşca" cineva dintre fraţii Dudoglo sau alţi halterofili din tânăra generaţie care se pregătesc, în prezent, pentru calificările din Antalya.
„Halterele se uzează ca şi oamenii"
Se deosebesc antrenamentele la care participaţi dumneavoastră în urmă cu 20 de ani de cele de astăzi, la care încercaţi să pregătiţi viitori premianţi europeni, mondiali sau olimpici?
Condiţiile de antrenament şi atitudinea autorităţilor faţă de pregătirea atleţilor în anii `90 erau la un nivel calitativ mai înalt. Cum putem vorbi despre performanţă dacă în ultimii zece ani am reuşit să procurăm doar patru haltere moderne. Dar noi avem filiale şi la Bălţi, Sângerei, Nisporeni, Cahul şi în satul Reuţel. Fieru'-i fier şi halterele acum sunt la fel ca şi atunci, doar că ele se mai uzează uneori, la fel ca şi oamenii.
Atunci e posibilă obţinerea unui titlu olimpic în situaţia când antrenorii se plâng că nu sunt haltere moderne pentru antrenament şi competiţii?
În orice condiţii este enorm de greu să educi sportivi talentaţi, însă noi suntem nevoiţi să muncim în situaţii spartane. Am ajuns să ne convingem că, oricât de dur nu ar fi, chiar şi fierul cedează sub presiunea timpului. Deunăzi s-a rupt o halteră mai veche decât titlul meu olimpic. Dar, prin greutăţi, vom ajunge să obţinem noi distincţii.
Un centru specializat de haltere ar rezolva problemele?
Sper că până în primăvară la Stadionul Dinamo vom putea crea un asemenea centru şi atleţii vor avea mai multe facilităţi.
Care sunt primele starturi ale halterofililor din 2012?
Pentru a se menţine în formă, sportivii noştri s-au pregătit chiar şi în toiul sărbătorilor de iarnă, iar în prezent se pregătesc minuţios pentru Campionatul Naţional, care va avea loc peste aproximativ o lună. În aprilie, cei mai tari atleţi vor participa la Europenele din Turcia, unde avem şansa să obţinem o cotă sau mai multe pentru Olimpiada din Londra.
Ce rezultate credeţi că putem obţine la Olimpiada de la Londra?
La fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice desfăşurate după declararea independenţei Moldovei au participat câte patru-cinci halterofili. E mai problematic în acest an, deoarece tricolorii au avut o prestaţie dezolantă la Mondialul din Paris şi am ratat câteva baremuri, dar sper să compensăm la Europene. Visul meu este să ajungem cu cel puţin doi atleţi la Londra şi să obţinem o medalie, preferabil de aur.
PROFIL
Născut la: 18.09.1963;
Localitatea: Mingir (Hânceşti);
Familie: soţia Galina, fiica Cristina (24 de ani) şi feciorul Mihai (19 ani).
Tudor Casapu este unul dintre cei trei campioni olimpici ai Republicii Moldova, medalie obţinută la Jocurile Olimpice de la Barcelona. Halterofilul mai este cvadruplu campion al Uniunii Sovietice (1987-1990), campion mondial (1990), are medalii de bronz la Campionatele Europene și Mondiale (1991).
„M-a salvat ficatul unui român decedat într-un accident"
În vara lui 2010, ex-campionul olimpic a avut o criză de insuficienţă hepatică acută şi avea nevoie urgent de transplant de ficat. „Multă lume mi-a sărit în ajutor şi le sunt recunoscător. Erau şanse mari să nu mai fiu aici, dar undeva în Ceruri", îşi aminteşte atletul.
Salvarea a venit de la nepoţii săi, în special Igor Casapu, de la profesorul Vasile Braşoveanu de la Nisporeni şi de la chirurgul Irinel Popescu de la Spitalul Fundeni. „Înainte de intervenţie, când viaţa mea era legată de un fir de aţă, medicii veneau la mine şi îmi ziceau că dacă am avut forţă să devin campion olimpic o să am forţă şi să mă fac sănătos", povesteşte fostul campion. „Când îi vedeam că zâmbesc, acumulam mai multe forţe să lupt cu boală şi să sper că totul va fi bine", îşi mai aduce el aminte. Ficatul care i-a salvat viaţa aparţinuse unui bărbat de 40 de ani din Timişoara, care decedase într-un accident rutier.
PĂSTREAZĂ MEDALIILE ÎN GARAJ
O bogăţie pentru campionul olimpic Tudor Casapu îl prezintă nu doar salba cu medalii şi multiplele trofee, pe care le păstrează în propriul garaj, dar şi membrii familiei sale. Soţia Galina este de profesie contabil, fiica Cristina (24 de ani) a devenit economistă, dar a emigrat cu familia în Canada.
În vârstă de 19 ani, feciorul Mihai este student la Drept şi, de trei ani, frecventează şcoala de haltere. „Vreau să ajung ca tata. Poate şi campion olimpic să devin. Sigur acum e imposibil, dar la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016 de ce nu?", a spus Mihai Casapu. Transplantul de ficat, efectuat în România, a costat 100.000 de euro şi a fost făcut şi cu suportul Guvernului.
sursa: Adevarul
