11 февр. 2011 г.

Turneul internaţional de tenis "Dimitrie Sturdza" (video)

Alexandru Onica a revenit la Dacia

Zimbru a semnat un bulgar

"Zimbru" Chişinău continua să se pregăteasca intens pentru partea a doua a Campionatului. Potrivit site-ului oficial al clubului, "Zimbru" a semnat cu mijlocaşul bulgar în vîrstă de 22 ani Georgi Korudyhiev.
Mijlocasul bulgar este discipol al clubului "Levski" Sofia, unde a jucat 8 ani. Dupa care au urmat FC "Sopron", "Botev" Plovdiv, "Spartak" Plovdiv, iar din 2009 "Sportist". Colaborarea cu "Zimbrii" este planificată pîna la jumătatea anului 2013.

Divizia Naţională figurează la casele de pariuri online?

Un număr de 24 de campionate europene sunt afectate de scandalul meciurilor de fotbal trucate şi rezultatele a aproximativ 100 de partide au fost manipulate doar în ultimele cinci luni, a afirmat un oficial din cadrul biroului responsabil cu supravegherea caselor de pariuri din Germania, citat de GSP.ro.

Vorbind în calitate de expert la procesul meciurilor trucate din Europa, care are loc la Bochum, şeful Sportradar, Carsten Koerl, a precizat că numărul meciurilor trucate este în creştere, având în vedere stimularea financiară.

"Manipularea rezultatelor creşte. În ultimele cinci luni credem că între 70 şi 100 de meciuri de fotbal din Europa au fost manipulate", a afirmat Koerl, a cărui companie analizează tipare de pariuri şi lucrează alături de FIFA şi UEFA.

Oficialul a mai spus că, având în vedere zecile de mii de meciuri jucate în fiecare an, partidele trucate reprezintă doar un mic procent.

"Există o creştere clară în pariuri, având în vedere că în zilele noastre există numeroase posibilităţi de a câştiga bani din acest domeniu", a mai spus Koerl, fără a preciza care ţări sunt implicate.

Cifrele estimate iniţial situează câştigurile ilegale la circa 10 milioane de euro de către procurori, iar acesta este doar "vârful aisbergului".

Campionatul Moldovei, Divizia Naţională, a fost inclusă în linia online de pariuri, însă a fost scoasă un timp, după care s-a revenit la accesul fotbalului moldovenesc la casele importante. De ce a fost perioada de restricţie? Nu se ştie, aşteptăm data de 16 februarie pentru a ne asigura de faptul dacă restricţia va continua ori va fi ridicată.

Steaua vine la Chisinau

Dacia Chişinău va disputa un amical de lux cu Steaua Bucureşti, anunţă site-ul oficial al echipei din Moldova. Partida va avea loc pe 26 martie, pe stadionul Zimbru din Chişinău. În acel weekend, competiţiile interne din cele două ţări vor fi întrerupte, pentru că se vor disputa meciuri oficiale în preliminariile Euro 2012.
În urmă cu 4 ani, Steaua a fost foarte aproape de a juca o partidă amicală la Chişinău cu prima reprezentativă a Republicii Moldova. În ultimul moment, gruparea română a renunţat după ce a aflat că oficialii Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal au schimbat terenul şi au reprogramat întâlnirea pe un gazon sintetic, la Tiraspol.
În cantonamentul din Antalya, Dacia a mai întâlnit şi alţi adversari de calibru: Spartak şi Dinamo Moscova sau Rapid Viena.
Ultima dată, Steaua a fost în Moldova în toamna lui 2009. Atunci echipa din Bucureşti a remizat la Tiraspol, cu Sheriff, scor 1-1, într-un meci din Europa League.
În Chişinău activează un fan-club oficial al formaţiei Steaua Bucureşti.

3 февр. 2011 г.

Campionii I ediții a turneului Nedbaliuc la tenis



Alina Soltanici
Primul turneu de tenis din 2011, organizat în numele primului campion al Moldovei "Gheorghe Nedbaliuc" şi-a desemnat laureaţii. Peste 30 de sportivi au fost premiaţi cu medalii, diplome şi bani. Învingătorii la seniori, Alina Soltanici şi Alexandru Cozbinov au primit şi câte un premiu special - wild card la turneul internaţional "Dimitrie Sturdza", care va avea loc în februarie la Chişinău.

Primul turneu de tenis organizat în numele primului campion al Moldovei, Gheorghe Nedbaliuc s-a încheiat cu finalele la dublu feminin şi mixt. Iulia Helbet şi Daniela Ciobanu s-au impus în faţa perechii Daniela Garştea/Alina Soltanici scor 7-5, 7-5. La mixt, favoriţii Alexandru Cozbinov şi Iulia Helbet au pierdut de la perechea Daniela Ciobanu/Igor Ţurcanu scor 6-4, 7-5.

Peste 30 de sportivi moldoveni au fost premiaţi de federaţia de tenis cu medalii, diplome şi bani. Învingătorii au primit câte o mie de lei, cei de pe locul doi câte 700 de lei şi cei de pe 3 câte 400 de lei.

Câştigătorii la seniori la masculin şi feminin Alina Soltanici şi Alexandru Cozbinov au primit şi câte un premiu special câte un wild card pentru turneul internaţional "Dimitrie Sturdza".

Turneul "Gheorghe Nedbaliuc" a fost primul din cele 6 turnee naţionale cu genericul „Moldova Tur-1" care vor fi organizate în 2011.